Cum recuperează companiile de telefonie creanţele – abonamentele neplătite

Există persoane care ajung din anumite motive în situaţia de a nu plăti abonamentul de telefonie mobilă. De la sume mici de câteva sute de lei până la sume importante, interesul comapniilor de telefonie mobilă este acela de a recupera creanţa. În baza contractului compania de telefonie mobilă va dezactiva accesul contractantului pentru serviciile oferite iar pentru întârziere va adăuga penalităţi.

Compania ar putea trimite în judecată pe debitor pentru recuperarea creanţei. De cele mai multe ori se evită această situaţie pe următoarele motive: companiile caută o situaţie financiară cât mai clară  în contabilitatea firmei pentru că tot profitul se externalizează şi pentru că pot vinde dreptul litigios unor firme de recuperare creanţe. Chiar dacă primesc mai puţini bani pentru creanţă, nu va trebui să susţină o serie de procese care se pot întinde pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă. În final există şi posibilitatea ca acea  sumă de bani să nu mai fie recuperată.

Aşadar interesul companiei de telefonie mobilă este acela de a scăpa cât mai repede de aceste creanţe.

Firmele recuperare creanţe

Având în vedere interesul companiilor de telefonie mobilă să scape de creanţe, acestea sunt vândute unor firme de recuperare creanţe. Din cunoştinţele mele acestea se vindeau la 25%-30% din valoarea toatală. După criză procentul a scăzut la 15.

În drept acesta este un contract de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, reglementat de art.1403 C.civ: lucrul se socoteşte litigios când există proces sau contestaţie asupra fondului dreptului.

Ceea ce diferenţiază acest contract de cesiunea de creanţă este caracterul aleatoriu. Asta înseamnă că cel care cumpară creanţa nu are garanţia câştigării procesului al cărui obiect îl formează dreptul transmis – în cazul nostru neplata facturii de telefonie mobila.

De ce se cumpără? Chiar dacă nu execută toate abonamentele neplătite, cu o singură executare silită se acoperă cheltuielile pentru aproximativ 3-4 alte creanţe. Bineînţele, în funcţie de sumă, de persoana care are datoria, aceştia vor insista mai mult sau mai puţin.

Situaţii practice

Dacă eşti student, sau trăieşti “light” (fără bunuri care pot fi executate pentru a îndestula creanţa) poţi sta liniştit. Fie că te sună compania de telefonie mobilă fie că te caută firma de recuperare creanţe, nu prea au ce să îţi facă. Mai mult de atât, dacă nu eşti trimis în judecată o dată la 3 ani poate interveni termenul de prescripţie. Se aplică termenul general de prescripţie în materie şi anume 3 ani. După această perioadă compania pierde dreptul la acţiune. Practic nu mai poţi fi obligat prin nicio metodă legală să plăteşti datoria.

În cazul în care firma de recuperare creanţe insită şi există şi bunuri în patrimoniu care pot fi executate există o şansă să negociaţi cu ei. De exemplu  plata imediată a cel puţin jumătate din suma datorată poate înceta modalităţile legale exercitate asupra debitorului.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Tags:

About Claudiu Dascalescu

Absolvent al Facultăţii de Drept ”Al.I.Cuza Iaşi”, licenţiat în ştiinţe juridice, sunt pasionat de marketing&IT, cu un background în cadrul Asociaţiei Europene a Studenţilor în Drept (ELSA).