Pentru o societate de consum precum cea americană, Black Friday este întradevăr o sărbătoare. Cea mai sinceră dintre sărbătorile importate din afară, nu se ascunde în spatele unor figuri pentru a sărbători consumul. Originea termenului și alte chestiuni specifice versiunii americane sunt disponibile pe Wikipedia. Ceea ce trebuie noi să discutăm este ce reprezintă Black Friday în România.

Black Friday in RomaniaAu mai rămas exact 7 zile până când magazinele de electronice, librării sau magazine de ceasuri vor face reduceri substanțiale la unele produse.

Pe 23 noiembrie vom vedea cât de spectaculoase sunt reducerile. Anul trecut media reducerilor a fost de 50% iar pentru unele produse a ajuns până la 70%.

Oportunitatea acestui eveniment nu este realizarea de câștiguri prin vânzarea la un preț mare, ci posibilitatea de a fideliza un client după ce cumpără un produs dorit la un preț mai mic. Câștigul real fiind pe termen lung la cumpărături ulterioare.

Totuși, Black Friday în România este un eveniment de marketing pentru magazine, iar motivul pentru care a fost concepută această zi este pentru a da start apetitului de cumpărături pentru sezonul cadourilor din luna decembrie.

Pentru unele magazine, oportunitatea a fost alta. Unele au fost depistate că au mărit prețurile cu ceva zile înainte de Black Friday pentru ca reducerea să fie aproape de prețul real. Această schemă este obișnuită printre unele magazine, însă nu este singura problemă: deși reducerile au fost corecte, stocurile s-au terminat foarte repede; alte magazine online au căzut (am putea spune strategic) datorită numărului mare de vizitatori.

A doua Black Friday în România poate fi momentul în care magazinele au învățat din experiența de anul trecut și vor oferi servicii de calitate. Cu toate acestea, un consumator educat va ști să evite capcanele cumpărăturilor online. În acest sens propun un ghid de shopping online, evident cu accent pe partea de drepturi ale cumpărăturilor.

M-ar ajuta opiniile voastre cu privire la cumpărăturile online.

Ați avut probleme cu magazinele online?