Am citit într-o duminică însorită, 4 lecţii de marketing pe blogul Bogdanei Butnar. Într-adevăr spiritul de observaţie este foarte dezvoltat iar lectura este plăcută. Având în vedere pasiunea mea pentru marketing pot spune că de multe ori mă regăsesc în articol, comentând de multe ori diferite situaţii asemănătoare.

Cu toate acestea ţin să precizez că am dat şi peste “vânzători la raft” care ştiau să vândă produsul, deşi nu este afacerea lor. Spun asta fiindcă personal consider dezinteresul multor reprezentanţi de vînzări vine din metalitatea că nu e afacerea lor.

Din exces de zel, când am hotărât să cumpăr primul laptop am mers prin majoritatea magazinelor pentru a vedea ce oferte sunt (înainte să caut online). Şi da, mai există magazine offline. M-a impresionat, pur din perspectiva abordări, un sales representative care m-a găsit la raft. Nu ştiu care a fost motivaţia lui pentru a fi performant, însă consider că o parte importantă ţine de mediul în care lucrezi.

Am avut ocazia ca pentru o perioadă să lucrez la un magazin online de nişă ce vindea electronice. În acest sens ţin să punctez şi eu o minipoveste. Era tocmai înainte de perioada sărbătorilor de Paşti. Mi-am adus aminte modul prin care a trebuit să câştigăm bonusul de sărbători.

În cadrul programului de lucru, pe la amiază, persoana care deţinea afacerea ne-a spus să luăm o pauză. A urmat o discuţie şi ne-a înmânat o foaie cu 10 întrebări despre firma la care lucram şi produsele pe care le comercializa. Mă aflam în faţa a 10 întrebări din domeniul meu de activitate şi 200 lei bonus de Paşte. Un test.

Mi-a fost explicat că în funcţie de numărul de întrebări corecte voi primi bonusul. Aşadar fiecare întrebare valora 20 de lei cu un total de 200 lei. Întrebările variau de la cel mai scump produs vândut de magazin, până la cele mai ieftine electronice dintr-o anumită categorie. Pe lângă faptul că se dovedeşte implicarea în cadrul firmei în acelaşi timp ca angajat eşti motivat să cunoşti firma pentru a obţine bonusul.

Tu ce părere ai despre această modalitate de a implica persoana care lucrează în cadrul firmei?