Joi 2, decembrie, am avut oportunitatea să particip la un workshop semnat Transparency International – “Tinerii pot combate corupţia“. În cadrul prelegerii a fost prezentată instituţia corupţiei sub formele sale. O prezentare destul de tehnică, pe placul meu. Speram să nu trecem la discuţii despre imporantanţa cadourilor pentru profesori/medici în lupta anticorupţie.

Corupţia rămâne o problemă pentru România, în care angajamentul tinerilor în combatere ei poate duce la îndeplinirea a două aspiraţii – la construirea unui sistem educaţional mai puţin corupt şi la dezvoltarea unei rezistenţe mai mari la corupţie printre tineri ca viitori lideri.

Cu acest eveniment, TI Romania alături de UNDP şi UNODC, doreşte să marcheze Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Corupţiei din acest an (9 decembrie) printr-o mai mare atenţie acordată acestei categorii sociale – tinerii ca factor de schimbare – şi mediului lor de dezvoltare – sistemul educaţional ca spaţiu care promovează şi practică integritatea.

Abordarea a fost una interesată, bazată pe opiniile studenţilor prezenţi, opinia noastră fiind consemnată în posibilitatea unor proiecte. Au fost atinse mai multe aspecte:

  • Facilitarea unei înţelegeri mai largi şi participări mai active a studenţilor şi a tinerilor lideri în lupta împotriva corupţiei
  • Efortul comun al studenţilor, tinerilor lideri şi al altor actori relevanţi de a identifica acele motivaţii care îi pot face pe tineri să se implice şi să susţină descoperirea, investigarea şi pedepsirea faptelor de corupţie.

Consider că această abordarea este una benefică pentru că o idee este mult mai puternică decât o armă. În acest fel dacă persoanele se unesc pentru o idee pot realiza unele schimbări esenţiale. O investiţie pe termen lung prin crearea unei culturi de intoleranţă faţă de corupţie a tinerilor lideri.

Concurs eseuri – “Tinerii pot lupta împotriva corupţiei”

Dată: 22 noiembrie – 6 decembrie 2010

Concursul are ca scop promovarea iniţiativelor şi ideilor tinerilor de a lupta împotriva corupţiei prin utilizarea unui instrument consacrat – carta/convenţia. Scopul Convenţiei va fi de a ghida eforturile tinerilor în a inspira atitudini de intoleranţă faţă de corupţie. Totodată, tinerii sunt invitaţi să identifice noi abordări şi direcţii care să vină în întâmpinarea noilor provocări ce se profilează din perspectiva lor, astfel încât să permită adaptarea la condiţiile de pe scena naţională şi internaţională.

Tinerii pot alege ca model Convenţia ONU Împotriva Corupţiei şi dezvolta, plecând de la aceasta, elementele de bază pentru o abordare globală şi multidisciplinară pentru a preveni şi combate eficient corupţia. Aplicaţiile trebuie să răspundă la întrebarea “Ce sunt dispus să fac şi să susţin pentru ca principiile, standardele şi măsurile UNCAC să fie eficient puse în practică împotriva corupţiei de viitorii lideri”.

Regulamentul concursului este disponibil la adresa www.transparency.org.ro.

Aplicaţiile vor fi evaluate de un juriu format din reprezentanţi ai UNDP, UNODC şi TI Romania.

Premii: Marele premiu va consta într-un internship de 3 luni în cadrul Advocacy and Legal Advice Center al TI Romania, dar şi într-o vizită de studiu într-un alt chapter al Transparency International.

Finalitatea acestor proiecte (workshopuri şi concurs de eseuri) constă într-o conferinţă cu ocazia Zilei Internaţionale Anticorupţie, 9 decembrie 2010. Aceasta va avea loc la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Sociologie. Conferinţa va marca Ziua Internaţională Anticorupţie şi va oferi nu doar prilejul de a premia cele mai bune contribuţii la concurs, ci şi de a promova instrumentele anticorupţie precum UNCAC la nivel naţional şi internaţional.