Bursele Boştină au devenit o tradiţie pentru Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii. Începând cu anul 2006, aceste burse de merit sunt acordate studenţilor din anul III şi anul IV ai Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, Universităţii Babeş-Bolyai Cluj şi Universităţii Al.I.Cuza Iaşi. Valoarea unei burse este de 200 de EURO lunar, oferite pe perioada anului de învăţământ universitar (octombrie – iunie). Un student va putea beneficia o singură dată de o „Bursă Boştină” şi numai în circumstanţe cu totul excepâionale, de două ori.

Prin tematica propusă, studenţii sunt încurajaţi să aprofundeze diferite domenii ale dreptului care sunt direct legate de realităţile economiei romaneşti. Practic se verifică atât puterea de asimilare şi analiză critică, dar şi abilitatea de a susţine în public argumentele. Iată tematica din anii anteriori:

2006

Pentru studentii din anul III: ”Intarirea puterii actionarilor minoritari.”

Pentru studentii din anul IV: „Guvernarea corporatista: sistemul monist vs. sistemul dualist”.

2007

Pentru studentii din anul III: „Avantaje si dezavantaje ale sistemului dualist de organizare a unei societati comerciale, in comparatie cu sistemul unitar.”

Pentru studentii din anul IV: „Regimul juridic al unei tranzactii bursiere. Particularitati raportate la regimul juridic al unui contract de vanzare-cumparare.”

2008

Pentru studentii din anul III: „Rezolutiunea conventionala. Pactele comisorii. Avantaje si dezavantaje ale sistemului dualist de organizare a unei societati comerciale, in comparatie cu sistemul unitar.”

Pentru studentii din anul IV: „Institutii financiare nebancare si banci. Diferente si asemanari.”

2009

Pentru studentii din anul III: „Dezmembraminte ale dreptului de proprietate reglementate prin legi speciale din domeniul energiei, petrolului si al gazelor naturale.”

Pentru studentii din anul IV: „Actele de liberalitate ce pot fi facute de societatile comerciale.”

2010

Pentru studentii din anul III: “Rezolutiunea conventionala. Pactele comisorii. Teoria impreviziunii si aplicabilitatea ei in contextul crizei economice.”

Pentru studentii din anul IV: “Parteneriatul public-privat. Reglementari si perspective nationale si comunitare”.

Programul Burselor Boştină 2011 este următorul:

  • Bucuresti – luni, 10 octombrie 2011, ora 12:00, Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti, Aula Magna;
  • Cluj-Napoca – miercuri, 12 octombrie 2011, ora 12:00, Facultatea de Drept a Universitatii Babes-Boylai, Amfiteatrul Traian Pop;
  • Iasi – joi, 13 octombrie 2011, ora 14:00, Facultatea de Drept a Universitatii Al. I. Cuza, Amfiteatrul Mihai Eliescu.

Pentru mai multe detalii despre Bursele Boştină 2011 iată câteva impresii ale câştigătorilor – LINK