– Afară plouă!
– Dă-mi şi mie un link să văd!

Se pare că o faptă bună poate fi făcută şi prin intermediul Internetului.

Iniţiativă a EcoAssist, sub sloganul “Plantăm fapte bune în România!”, acest proiect de implicare socială este adresat celor activi în social media. Ideea proiectului este “Pădurea Social Media”; astfel în comuna Armăşeşti, judeţul Ialomiţa, pe o suprafaţă de 6 hectare va fi plantată o pădure reală, respectiv un copac pentru fiecare persoană din social media care susţine conceptul. Indiferent ce canal de comunicare foloseşti, poţi “planta o faptă bună”. Mai multe detalii direct la sursă.

Printre altele am rămas surprins pentru că Ţuca Zbârcea & Asociaţii se alătură acestui proiect:

„Ne-am decis să sprijinim proiectul „Plantăm Fapte Bune în România!” deoarece este consecvent cu valorile firmei noastre. Ne bucură să fim din nou alături de EcoAssist într-o nouă companie de anvergură, după „Let’s Do It, Romania!” de anul trecut pentru că este nevoie de cât mai multe proiecte sociale şi programe de voluntariat, de „fapte bune” precum cele pe care această mişcare naţională le va genera”, a declarat Alina Pintică, PR & Marketing Executive al Ţuca Zbârcea & Asociaţii.