Serviciile financiar bancare – creditul pentru consum (I)

Oportunitatea de a împrumuta bani (creditul pentru consum) reprezintă un instrument util pentru consumatori să achiziţioneze bunuri şi servicii cum ar fi: vacanţe, mobilă sau îmbrăcăminte fără să plătească întreaga sumă de la început. Cu toate acestea, prea multă disponibilitate pentru un credit vă poate expune la risc.
În calitate de consumator, aveţi drepturi în cazul în care obţineţi un credit, oriunde v-aţi afla în Uniunea Europeană. Legislaţia europeană prevede anumite obligaţii ale creditorilor atât în ceea ce priveşte clauzele contractuale, ca de exemplu dreptul la plata anticipată, cât şi în ceea ce priveşte informaţiile pe care sunteţi îndreptăţit să le primiţi. Companiile de servicii financiare trebuie să furnizeze consumatorilor toate informaţiile necesare înainte de încheierea contractului, inclusiv datele de contact ale furnizorului, preţul şi modalităţile de plată, drepturile şi obligaţiile contractuale, caracteristicile serviciului oferit, precum şi un exemplu al proiectului contractului de credit.

În cazul în care solicitaţi să împrumutaţi bani, veţi fi rugat să completaţi un formular. Răspunsurile dumneavoastră vor ajuta creditorul să prevadă cât de mare este riscul pe care şi-l asumă îmrpumutându-vă banii. Veţi plăti de obicei lunar, suma împrumutată împreună cu dobânda. Rata dobânzii variază în funcţie de tipul de împrumut. Puteţi folosi Dobânda Anuală Efectivă (DAE) pentru a vă ajuta să căutaţi cea mai bună ofertă. DAE va cuprinde toate costurile îmrpumutului având în vedere dobânda împrumutului şi alte costuri. În cazul creditelor de consum, toate instituţiile de credit trebuie să vă informeze despre valoarea DAE proprie.

NU SEMNAŢI NICIODATĂ UN CONTRACT FINANCIAR FĂRĂ SĂ-L CITIŢI CU ATENŢIE. DACĂ NU FACEŢI ACEST LUCRU, PUTEŢI AFLA PREA TÂRZIU CĂ ACEL CONTRACT CONŢINE COMISIONAE SUPLIMENTARE SAU COSTURI PE CARE NU VI LE PUTEŢI PERMITE.

3 comentarii la „Serviciile financiar bancare – creditul pentru consum (I)”

  1. Mare atentie cu aceste credite!!!merita facute atunci cand chiar ai un scop precis …cunosc oameni care au ajuns sa isi piarda casa din cauza creditelor.

Dă-i un răspuns lui marius Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.