Pupa-ti-as talpile, tie viata!

Pupa-ti-as talpile, tie viata!

Si iata-ne ajunsi adulti in adevaratul sens al cuvantului… Ca sa subscriu la vorbele pe care pana acum vreun an nu le suportam neam: “Suntem insarcinati!

Si ce face romanul atunci cand afla ca va deveni parinte?! Va spun io: INTRA IN PANICA SI FACE RATE LA BANCI. Da, da ati auzit bine, “rate” la plural, nu este o greseala.

Intr-o asemenea situatie, romanul uita brusc de toate principiile de genul:

Abonament la telefon?! Ce ai frate? Cartela imi sta in gat? Cat am atat vorbesc si aia e.

Lasa fratica, ca poti sa dormi si in chirie. Si daca totusi alegi sa te incurci cu bancile o faci doar pentru un apartament. In rest… banu’ la soseata, ca doar de… suntem moderni. Oameni cu minte!” – mai bine zis fara minte, ca ciuciu educatie financiara in scoli… si ma refer aici la educatia financiara de genul “scoala vietii”, nu din aia cu multe cifre, statistici, ecuatii si integrale.

De ce sa iei boss o Dacia noua? Pai de 15-20 mii de euro, nu mai bine muncesti 4h/zi si de restul caramele, plimbare cu RATB-ul etc.

Las’ ca mai bine vizitez lumea decat sa iau saltea Dormeo. Is tanar, duc.” – Ca doar de’, din nou educatie cat priveste preventia in sanatatea, canci. Vorba bunicilor nostri “Pai, de ce sa stric io rostu (se refereau la un grajd care statea sa cada), lasa-l sa cada si facem altu. E pamant galben (adica lut) pe parau.” Cam asa si cu sanatatea la romani.

Intr-o asemenea situatie, romanul devine brusc matur, responsabil, ingrijorat pentru viitorul copilului si face rate la: casa, masina, renovari.

Inca nu am trecut de pragul psihologic in care esti ataaaaaaaat de matur incat sa-ti recunosti tie (nu mai zic in fata altora) atat iti permiti dupa cele nspe mii de ore petrecute peste program in slujba Sfintei Companii.

Nu va imaginati ca am dat comanda de gresie de Spania sau mai stiu eu ce fitosenii. Am ales ceea ce era in magazine si juram pe rosu ca raportul calitate-pret este unul corect.  

Ca sa nu o mai lungim, ca spunem doar atat: viata de adult ne-a luat pe sus. Termenele limita ale proiectelor au fost inlocuit cu data lunara a ratelor, cafelele in oras au fost inlocuite cu cele de acasa, hainele si incaltamintea din mall au fost inlocuite cu cele de la Miniprix, Carrefour, Pepco, Auchan.

Si s-au impamantenit ratele atat de mult in constiinta noastra de romani autentici ce suntem incat am uitat de cee ace era mai important: venire ape lume a copilului. Si uite asa am fost noi absorbiti de mirajul tipic al clasei sociale de mijloc, incat am crezut ca ne putem permite un spital privat. Si uite asa, ne ducem noi la targurile de profil si ne cade ochii pe un pliat promotional.

Grafica, design, colorit… frumos de picai! Mai ceva ca fata Morgana. Mai, mai ca semana cu ppt-uri fara de care nu se mai pot tine sedintele si toate discutiile cu HR-ul. Stiti la care ma refer, nu? Alea in care ti se promite marea cu sarea si nu ti se da nimic. Si cand la sfarsitul evaluarii calitatie/cantitative (de care o fi ea) primesti acel nimic, iti reamintesti ca iar a trecut un an in care ai ocnit ca prostu’ in hatisurile procedurilor interne si din nou ai uitat de conceptele de networking, personal branding. Si uite asa, inghiti in sec si ajungi sa iti promiti cu cerul si pamantul ca la anu’ nu vei mai face aceeasi greseala ca in ultimii n ani.

Si tocmai de aceea nu cred in rezolutiile de sfarsit de an. Te ancoreaza intr-un viitor utopic, de cele mai multe ori putin probabil, intrucat avem tendinta de a ne crede mai puternici, mai competenti, mai determinati, mai destepti, mai …. (insert here orice altceva misto despre sine) si uitam faptul ca esti ceea ce esti si aia e. Si nu e nimic gresit in a accepta cine esti.

Totusi cred ca este important ca tot efortul pe care fiecare dintre noi il depune zilnic, ar trebuie depus strict pentru a fi un om mai bun, un amant mai bun, un profesionist mai bun s.a.m.d., decat cel ce ai fost ieri. Lupta asta nu trebuie purtata pe fronturi straine si neutre (la serviciu, in cercurile de prieteni, la conferinte si seminarii de pregatire profesionala etc.), lupta de a fi mai bun trebuie purtata in propriul confort emotional, la fel cum aceasta ar trebuie raportata si la puterile fiecarui luptator.

Revenind… pentru ca am luat-o rau pe un drum de tara, imi adun oile si revin la povestea despre viata de adult. Si uite asa, odata cu numaratul oilor, va reamintesc ca eram la oaia “Spitalul privat”.

Ne ia oaia “Spitalul privat”, ne invarteste, ne ameteste, ne promite lapte mult si ne prosteste. Semanam contractele (cel de nastere, cel de servicii medicale), ne interesam de doctor, il alegem pe cel al carui nume l-am auzit din gura tuturor cunoscutilor si asteptam cuminti data nasterii (estimate a fi pe 15 februarie 2019).

Intre timp urmam cu strictete toate recomandarile, luam medicamentele prescrise, facem clexane, discutam cu doctorul despre nasterea naturala/cezarina (noi insistam pe nasterea naturala el insista pe cezariana) si uita asa, printre carnati, sarmale, artificii si sampanie de copii, timpul trece si ajungem la fatidica data de 10 ianuarie 2019.

Deci, suntem pe 10 ianuarie 2019, ne ducem la controlul obisnuit si ce sa vezi… copilul trebuie adus pe lume fie pe 17 ianuarie, fie pe 22 ianuarie pentru ca este mai copt decat coptul insusi. Pe 17 nu aveau loc, asa ca ne prezentam pe data de 22 cu catel, purecl, bunicii din dotare la spital.

Dupa efectuarea check-inului la spital si achitat banii inainte, suntem poftiti la sectia de obstretica-ginecologie unde s-au facut toate cele necesare pentru efectuarea operatiei de cezariana.

Si pentru ca omu’ isi aduce aminte de divinitate doar in situatii dificile, ma trezesc pe masa de operatie spunand continuu Tatal nostru, Crezu, si facand promisiuni pentru ca nasterea a avut loc mai devreme cu 4 saptamani. 4 FUCKING SAPTAMANI, motiv pentru care copilul nu respira singur si a fost nevoie sa fie luat din sala de operatie cu surle si trambite, dus in sala de terapie intensiva unde a stat timp de 10 zile.

Si pentru ca se presupune ca esti la privat si ca personalul spitalului privat are grija inclusiv de psihicul tau – NUUUU – am fost nevoita sa stau cazata in rezerva cu o alta mama care isi tinea copilul in brate, il mangaia, il alinta etc., lucruri firesti si normale de altfel. Competent peste masura, personalul spitalului privat nu ne-a putut spune nici pana acum ce a avut copilul. Ba ca are infectie, ba ca este mic si firav, ba ca nu are plamanii dezvoltati, ba ca are pneumonie, in niciun caz  nu au recunoscut ca medical ginecolog a calculate in mod gresit perioada de gestatie.

Va amintiti ca va povesteam la inceput ca am facut rate pentru asigurarea confortului fizic al copilului?! Eiiiii bine, am uitat ca atunci cand te duci la un spital privat, pe langa costurile fixe aferente unei exeperiente placute (venit, nascut, plecat cu tot cu copil), ar trebui sa iei in considerare si situatiile neprevazute (te duci bou si te-ntorci vaca) in care tre sa mai achiti contravaloarea unor serviciile medicale suplimentare.

Una peste alta, uite cum plecam noi pe 25 ianuarie acasa fara copil da’ in masina noua, uite cum ajungem noi acasa fara copil da’ intr-un apartament modernizat si uite cum dupa 10 zile de cosmar, pe 31 ianuarie, ne ducem sa externam copilul si sa platim 3000 de Euro pentru “servicii de cazare cu inalt grad de confort”.

Nu degeaba v-am zis ca am facut check-in-ul la internarea in spital. Stim cu totii ca la terapie intensiva au restaurant cu stele Michelin, spa cu maseuri asiatici, priveliste catre Alpi J.

Pana una alta, sa vedem ce au de spus si autoritatile competente ca urmare a sesizarilor depuse.

Hasta la vista, baby!

P.S. – Apartamentul este intr-o scara de bloc in care lumea inca arunca gunoiul pe geam si aveam cea mai scumpa mobila urata si nefinisata facuta la comanda.

P.P.S. – Copilul se creste cu multa dragoste si intr-un mediu ingrijit, nu proaspat renovat.

P.P.P.S. –  Credeai ca nu mai termin cu P.P.P.P.PS.-urile?! :D 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *