Cum poti face voluntariat european

voluntariat european, voluntariat europa

voluntariat european, voluntariat europa
Activitatea pe anul 2011 a început deja. Parcă prea repede. Având în vedere preocuparea continuă a comunităţii europene faţă de problemele sociale, în spiritul caracteristic, acest an C.E. declară „Anul European al Voluntariatului 2011”.

“Voluntariatul consolidează valorile noastre europene fundamentale: solidaritatea şi coeziunea socială. Odată cu lansarea Anului european al voluntariatului, doresc să mobilizez sprijinul pentru susţinerea acelora care produc o schimbare. Este momentul să împărtăşim şi să oferim, să ne concentrăm pe sprijinirea celor care ajută!”, a declarat Viviane Reding, comisarul european pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie.

Un voluntar e o persoană care ŞTIE să ia iniţiativa, POATE să acorde un pic din timpul său pentru a se dezvolta personal şi VREA să îşi pună în valoare cunoştinţele. Propriu-zis sunt voluntar în cadrul unei asociaţii organizate de aproximativ 4 ani; şi vorbesc despre această activitatea organizată care te poate ajuta să fii mai bun în ceea ce faci. Nu voi intra în detaliile activităţii de voluntar întrucât îmi voi păstra un articol separat în care vreau să discut despre cum m-a ajutat pe mine ELSA. Având în vedere acest lucru consider ca este important să verificaţi următoarele resurse pentru a vedea oportunităţile voluntariatului în străinătate.

  • Aici puteţi găsi încercarea românească de valorifica experienţa de voluntar european.
  • Aici este siteul european unde gasim proiecte ale ONG-urilor la care putem aplica – link
  • Ghid de voluntariat european – link

5 comentarii la „Cum poti face voluntariat european”

  1. Interesante linkurile, multumim pentru informatie! Ar fi foarte bine daca s-ar implica si la noi mai multa lume in actiunile de voluntariat. E trist ca cei mai multi care te aud ca faci ceva voluntar, te intreaba invariabil „cum, si nu-ti iese nici un ban?”

    1. Este corect ce spui tu. Totusi, este bine ca doar persoanele pasionate sau interesate se implica. Asa gasesti oameni de valoare mai usor in diferite activitati, pe cand, daca toti ar face voluntariat ar fi ca pe terenul de fotbal ;)
      Consider ca se aplica proverbul: Cine se aseamana se aduna!

  2. mie mi se pare foarte important sa facem actiuni de voluntariat , sa fim aproape de cei ce au nevoie de noi si sa ii ajutam , ceea ce fac fundatiile de voluntariat si munca depusa este laudabila si demna de apreciat .Eu mi-as dori foarte mult sa ma implic in astfel de actiuni .

  3. Buna,

    Sincer eu admir foarte mult oamenii care participa la actiuni de voluntariat!Sa recunoastem..nu multi sunt cei care pot sa se implice in asa ceva..stiind ca nu exista nici un castig financiar!Insa..exista un cu totul alt castig,zic eu..si anume acela ca ai reusit sa ajuti pe cineva…si ca ai facut-o din suflet !
    Mie una mi-ar placea maxim sa particip la actiuni de voluntariat..sa pot ajuta pe altii..sa daruiesc un zambet!Oare ma poti ajuta?:D

Dă-i un răspuns lui Claudiu Dascalescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.