UPDATE: Mai multe persoane m-au contactat ca au fost inselate de acelasi individ pe aceeasi metoda. Daca sunteti pagubit, trimite un mesaj.
Pentru ca sta in firea mea sa vad partea mai putin buna a lucrurilor petrecute in ultimul an si nu numai, o sa va povestesc despre Nicu Cristea si mobila pe comanda.
Si pentru ca la cursurile de improvizatie, ne-a repetat non-stop tipul ala simpatic ca orice poveste are nevoie de personaje, personajele au nevoie de poveste iar povestea are nevoie de context, va prezint in cele ce urmeaza teoria de mai sus.
Nicu: 33-35 de ani, inaltut, slabut (a se citi nici prea-prea, nici foarte-foarte), cu parul castaniu, ochi caprui, conducaor al unei dube albastre a caror usi erau mereu stricate (motiv pentru care Nicu intra si iesea uneori din masina pe geamul dubei), bucurestean get-beget (nu taran, ca aia din provincie; nu stiu daca ati sesizat dar daca nu esti din Bucuresti, esti automat de la tara, ceea ce nu este rau deloc; unii dintre tarani au prinicipii inca, au credinta, mananca ceea ce cultiva, altfel spus – fara niciun efort – unii dintre tarani au tot ceea ce cauta hipsetrii si filfizonii din corporatii), absolvent al Universitatii Politehnica. Si cum fiecare padure are uscaciunile ei, la fel ca si universitatile particulare, uite ca si universitatile de stat sunt absolvite, cel mai probabil, cu chiu, cu vai de pramatii.
Exercitiu de imaginatie. Inchideti acum ochii si imaginati-va o chestie slaba, inalta, imbracata mereu in tricouri rosii, plin de sine si arogant (asa am invatat ca aroganta este poate cea mai buna masca pentru a ascunde mediocritatea), stand atarnand pe usa unei dube albastre, incercand sa incape pe geam. Mai, mai ca seamana cu sperietoril puse de taranii aia din provincie pe camp si in curti. Altfel spus, un fel de Pacala al zilelor noastre.
Ana: consoarta lu’ Nicu, functionara la banca, pasionata de design interior si mare amatoare de lucruri facute handmade.
Alin: finu’ lu’ Nicu, polistist (asa s-a prezentat; a mintit el, mint si eu la randu-mi).
2 gaste ametite: subsemnata si sotul acesteia care urmau sa devina parinti.
1 credit de nevoi personale: luat pentru renovarea si mobilarea apartamentului cumparat tot in rate.
Acu’ ca ati facut cunostinta cu personajele, sa vedem si povestea care le-a adus impreuna.
Subsemnata, insarcinata in cateva luni, mandra nevoie mare de apartamanetul proaspat renovat, il cheama pe Nicu la masuratori. Nicu amana de vreo 2 ori intalnirea pentru masuratori (ba a avut accident cu masina, ba a fost consoarta in spital). A treia oara a fost cu noroc, ajunge Nicu mai tarziu la intalnire, da’ macar ajunge. Admira Nicu apartamentul (ca e proaspat renovat, ca e frumos asortat etc.), o perie bine pe subsemnata si se apuca de masurat.
Masoara Nicu ce masoara, o asculta pe subsemnata cum viseaza cu ochii deschisi la mobila ei de bucatarie, la usile ei de debara, la canapeaua ei multicolara de pe balcon si ii promite subsemnatei ca mobila o sa iasa mai bine decat crede ea. Ca el a facut, desfacut si reinventat mobile din Bucuresti (intre noi fie vorba, Nicu a facut orice altceva in Bucuresti, da’ in niciun caz mobila). Discutam detaliile de plata, continutul contractului de prestari servicii, stabilim nr. de rate etc.
Trec cele cateva zile si suna Nicu
Trec cele cateva zile si suna Nicu rusinat si disperat nevoie mare ca a pierdut hartia cu masuratori si ca trebuie sa ma deranjeze din nou (ce l-as deranja io acum cu vreo 2 pumni in cap) ca sa ia din nou masuratorile.
Si uite asa vine Nicu din nou la masurat. Masoara, traseaza, testeaza (a se citi o face pe interesantul) si pleaca iar cu hartia cu masuratori (de asta data, pentru orice eventualitate, am facut o poza cu telefonul) si cu promisiunea ca de asta data o sa imi trimita si niste schite ale mobilei.
Ce-I drept, la vreo 5-7 zile distanta, s-a tinut omu’ de cuvant si mi-a trimis schitele. Si pentru ca traim in secoulu XXI, m-am asteptat ca schitele sa fie facute pe calculator (macar in 2D, daca nu in 3D). GRESEALA!
Schitele erau facute de mana pentru ca avea calculatorul stricat si daca sunt de acord cu ceea ce a desenat el are nevoie de un avans de cel putin 50% din valoarea totala a comenzii ca sa se apuce de treaba astfel incat mobila sa fie executata si montata in aprox. 2 luni de la plata avansului.
Cer detaliile de plata si imi trimite contul Anei cu rugamintea sa ii trimit acolo banii mentionand ca si ea este parte din firma si ca totusi ar trebui sa nu trec la detaliile de plata cuvantul mobila ca oricum obiectul contractului (pe care urma chipurile sa il incheiem se refera la mobila si pe care nu l-am mai incheiat).
Si uite asa, una dintre cele 2 gaste ametite (a se citi subsemnata), respecta ca o neroada indicatiile lui Nicu si trimite avansul cu gandul ca pana la cununia civila (adica in aprox. 3 luni), apartamentul va arata ca in vise.
Si trec cele 2 luni si Nicu pace sa mai de vreun semn. Il sun:
– Io: Nicule, cum stam cu treaba?
– Nicu: Stam prost. A intrat furnizorul de materie prima in faliment. S-a mutat atelierul de tamplarie ca cica expropiaza Primaria pentru centura.”
– Io: ….. Pai, si este gata mobila pana la cununia civila? Mai este mai putin de o luna. Stii.. tre sa fac si cuart, alea-alaea, alealalte…
– Nicu: Vai, imi este atat de rusine!!!! N-am avut atata ghinion de cand exist. Stai linistita totul o sa fie gata la timp si o sa iasa mai frumos decat iti imaginezi. Ahhh! Apropo, o sa te sune si nevasta-mea sa alegeti impreuna materialele pentru canapeua multicolora din balcon.
Cu 7 zile inainte de cununia civila, vine Nicu insotit de toata armata din dotare (frate, fin, niste scule) si duba din dotare plina cu materiale custom made. Urca Nicu materialele pana la etajul 5, le baga pe toate in casa (de nu mai aveam pe unde sa pasesc), se apuca de montat si isi da seama ca parte din materialele “custom made” nu sunt conforme cu masuratorile.
Isi cere din nou scuze (ar fi trebuit sa se scuze pentru ca s-a nascut) si promite din nou ca totul va fi gata la timp, ne cere cheile de la apartament si ne spune ca va reveni a doua zi sa monteze ceea ce putea fi montat (a se citi ceea ce era conform cu masuratorile).
A doua zi, plecam linistiti la serviciu. Tic-tac, tic-tac, tic-tac… corporatisti fiind, asteptam sa se faca orele 18:00 si ne indreptam spre casa.
Deschidem usa si surpriza. In fata ochilor nostri era POTOPUL: ambalaje de mancare aruncate pe jos, scule imprastiate in toata casa, mucuri de tigara, rumegus cat vedeai cu ochii, pereti crapati… Si mobila…. iubirea mea, mobila, arata oricum, da’ nu ca-n schite.
Gastele ametite intra in panica: una plange, alta-njura, una blesteama, una urla… si dupa ce isi revin din soc decid ca Nicu nu le mai calca pragul casei si fac planul de atac.
Gasca femenina se apuca de smotruiala (in mai putin de 4 zile urman sa vina rubedeniile sa petreaca cununia civila a odrasdelor), gasca masculina il suna pe Nicu si ii spune sa aduca cheile de casa si il roaga ca discutia cat priveste modalitatea execrabila in care si-a facut treaba sa fie amanata pana dupa cununia civila.
Vine Nicu a doua zi ca o floare, ca un crin, insotit de fin-su lasa cheile si isi cere sculele inapoi. Noi nu si nu (ca nu mai pupam noi mobila terminata daca isi lua sculele), el da si da (ca doar nu era prost) si uite asa … dupa vreo 4 ore de nu si da, gasca feminina a ajuns la spital cu tensiunea de 20 si gasca masculina a ajuns la politie ca sa ii dea sculele lui Nicu. V-ati dat seama, nu?!
Cand a venit politia, Nicu s-a dat victimizat (probabil s-a plans ca a fost si bolnav cand era mic si ca niste oameni rai i-au “sechestrat” jucariile) si tot noi am picat de fraieri (asta e doamna Justitie pe care am aparat-o la proteste, insa asta este o alta poveste).
Si uite asa… zilele au trecut una cate una, ne-am casatorit, am devenit parinti, am botezat, am trecut prin depresia post partum si mobila “custom made” tot nu este gata; in continuare folosim cada pe post de chiuveta, vizitam spitale ca urmare a crizelor de sciatica, platim rata la credit, facem sesizari peste sesizari la toate autoritatile publice incercand sa ne gasim dreptatea…
In tot timpul asta, am incercat sa luam legatura cu Nicu ba prin intermediul unui mediator, ba prin executor judecatoresc, niciun raspuns din partea lui Nicu. El crede ca si-a facut cum trebuie treaba, noi spunem ca omu’ori e prost, ori stie ca nu va pati nimic in viitorul apropiat.
Ca sa nu o mai lungim…. Ce credeti ca face Nicu intre timp?! Ati ghicit!!!! Nicu face mobila “custom made”.
P.S. – Daca vrei sa fii antreprenor si nu ai nicio ideea de afaceri, apuca-te nene de mobila, dar nu ca Nicu.
P.P.S. – Pe sistemul “cizmarul umbla cu ghetele rupte si croitorul cu haina descusuta”, doi absolventi de drept au dat un avans in lipsa unui contract de prestari servicii.
P.P.P.S. – Nu fi ca noi! Cere toate si oricare dintre documentele neecesare unei colaborari (contract, facture/bon fiscal, garantie etc.).